Asociaţia Socio-Culturală "Matei Basarab" – partener al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor prin Sectorul Social – Misionar a organizat joi, 17 noiembrie 2016, a IV-a ediţie a Conferinţei din judeţul Ialomiţa, cu tema „Modele de bună practică din activitatea social-filantropică desfășurată în parohiile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, cu scopul de a promova modelele de bună practică din activitatea social-filantropică implementată în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor .

În deschiderea conferinţei Preacucernicul Părinte Gavrilă Cristi, consilier administrativ, a transmis mesajul Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, marcând că „aceste conferinţe sunt îndreptate mai ales către creştinii noştri care vor fi motivaţi astfel, sub oblăduirea păstorului lor, să îşi conştientizeze rolul în lume şi relaţia lor cu aproapele, o noţiune nicidecum abstractă, ci cât se poate de personală, în sensul teologic al acestui atribut. Este important să ştim că toate actele filantropice sunt strâns legate de săvârşirea lor în cadrul Bisericii.” În acest context, în cadrul conferinţei de promovare au fost susţinute şase referate ce au avut ca teme: Parteneriatul social dezvoltat ca model de bună practică de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab“ - partener al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi Parteneriatul social dintre Biserică şi instituţiile de la nivel local, implementat în cadrul Protopopiatelor Slobozia, Urziceni şi Feteşti.

În cadrul conferinţei au fost oferite două plachete de recunoştinţă unor persoane resursă deosebite, care susţin şi promovează activitatea social-filantropică implementată în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor: doamna Necula Luminiţa – profesor voluntar în cadrul serviciului social al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi doamna Dobre Maria – profesor voluntar în cadrul serviciului social al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.Evenimentul a fost organizat în Sala Amfiteatru a Centrului Socio-Cultural „Episcopul Damaschin” şi a reunit reprezentanţi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, reprezentanţi ai autorităţilor de la nivel central şi local, ai protopopiatelor din judeţul Ialomiţa, ai parohiilor din judeţul Ialomiţa, ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale publice şi private, asistenţi sociali şi referenţi din cadrul instituţiilor publice şi private, asistenţi sociali, lucrători sociali şi referenţi din cadrul Birourilor de asistenţă socială ale protopopiatelor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, coordonatori sociali ai comitetelor parohiale din parohiile din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi beneficiar ai serviciilor sociale oferite de centrele acreditate ale Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

În încheierea conferinţei a fost susţinut un moment artistic susținut de grupul de copii „Colinda” din localitatea Jilavele, sub îndrumarea domnului Simion Victor, director al Căminului Cultural Jilavele.
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...