Ședința Consiliului Director al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”Noutati
11-02-2019 15:31

Luni, 11 februarie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost organizată şedința Consiliului Director al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”, Asociaţie patronată de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Ședința a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, care a felicitat pe toţi cei care s-au implicat în acţiunile şi activităţile desfăşurate în anul 2018 de Asociaţie. La nivelul tuturor comunităţilor sunt identificate nevoi sociale de aceea este nevoie de o mai mare implicare a tuturor actorilor sociali şi de un efort care trebuie depus constant.

Preasfinţia Sa a transmis îndemnul de a continua şi în anul 2019 lucrarea social-filantropică, în vederea ajutorării familiilor aflate în dificultate din cadrul comunităţilor parohiale ale Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi promovarea acestei lucrări.

În cadrul ședinței, după rostirea rugăciunii Împărate ceresc, au fost prezentate punctele menționate în Ordinea de zi, după cum urmează:

·                 Prezentarea și aprobarea Raportului de activitate pe anul 2018;

·                 Prezentarea și aprobarea Raportului financiar pe anul 2018;

·                 Prezentarea și aprobarea Planului de activitate pentru anul 2019;

·                 Prezentarea și aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2019;

·                 Propunere alegere/realegere a membrilor Consiliului Director, conform Statului Asociaţiei;

·                 Propunere alegere/realegere a Cenzorului;

·                Propunerea de modificare a Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei, conform art. 42 şi 43 din Statutul Asociaţiei, în acord cu O.G. nr. 26/31.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi Ordinul nr. 954/B/C/26.04.2000, pentru aprobarea regulamentului privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor;

·               Stabilirea Ordinii de zi pentru ședința Adunării Generale a Asociației Socio-Culturale ”Matei Basarab”, din data de 19 februarie 2019.

Rapoartele prezentate şi propunerile discutate au fost aprobate în unanimitate de cei prezenţi.

Şedinţa s-a desfășurat la Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 11:00, prezenți fiind membrii Consiliului Director și membrii supleanți, cvorumul fiind asigurat.